Adversara Unirii Urziceni din turul III preliminar al UEFA Champions League, Zenit Sankt Petersburg dorește să își „betoneze” defensiva înaintea partidelor cu ialomițenii.
Potrivit celor de la Datasport, rușii îl monitorizeazî atent pe fundașul celor de la AS Roma și vor să-l transfere pe francezul al cărui contract cu italienii expiră în vara viitoare.
Zenit i-a mai avut în vizor pe Bruno Alves de la FC Porto și pe Salvatore Bocchetti de la Genoa, dar fostul antrenor al Romei, Luciano Spalletti, l-ar prefera pe Mexes, jucător cu care a colaborat în perioada 2005-2009. Odată cu venirea lui Claudio Ranieri, Mexes pare însă să-și fi pierdut locul în prima echipă a celor de la AS Roma, iar acesta ar fi un motiv suficient pentru ca fotbalistul în vârstă de 28 de ani să dorească o despărțire de clubul roman. De asemenea, italienii ar fi dispuși să-l cedeze pe Mexes, altfel jucătorul ar putea pleca liber de contract în vara viitoare.
Din 2004 se află Mexes la Roma, perioadă în care a bifat 161 de partide și a marcat 10 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER